România interbelică (1919-1940)

Regatul Romaniei a progresat în perioada interbelică, o nouă Constituţie fiind adoptată în 1923. Majoritatea guvernelor româneşti din această perioadă au păstrat forma dar nu şi substanţa unei monarhii constituţionale liberale. La 15 octombrie 1922 are loc la Alba-Iulia încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari. Partidul Naţional Liberal, în frunte cu Ion I. C. Brătianu, sfătuitorul Regelui Ferdinand, a fost forţa politică dominantă după Primul Război Mondial şi până la moartea aproape concomitentă a Regelui Ferdinand şi a lui I.I.C. Brătianu.
Criza dinastică din 1925 a fost provocată de prinţul Carol, moştenitorul tronului, care, trimis în 1925 să reprezinte familia regală română la funeraliile Reginei Alexandra a Marii Britanii, nu s-a mai întors în ţară, întâlnindu-se cu iubita sa, Elena Lupescu. La 12 decembrie, printr-o scrisoare, renunţă la drepturile sale la tron, în favoarea fiului său Mihai. La 4 ianuarie 1926, Parlamentul îl proclamă moştenitor pe prinţul Mihai. După moartea regelui Ferdinand la 24 noiembrie 1927, Mihai I este proclamat Rege, domnind sub o regenţă formată din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea şi primul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Gheorghe Buzdugan. Neînţelegerile dintre cei trei subminează monarhia constituţională, încurajând agitaţiile care susţineau revenirea lui Carol II la tron, ca "salvator" al ţării. Datorită morţii, la 24 noiembrie 1927, a lui I.I.C. Brătianu, P.N.Ţ. obţine la alegerile din 1927 o majoritate zdrobitoare. La 6 iunie 1930, Carol II vine în ţară, fiind proclamat Rege la 8 iunie 1930.

Domnia lui Carol al II-lea a reprezentat sfârşitul monarhiei constituţionale şi instaurarea unui regim de autoritate monarhică. Carol al II-lea a sprijinit cultura şi modernizarea societăţii româneşti, însă nu a avut nici un respect pentru sistemul democratic al ţării. În anii 1930 s-a înregistrat o creştere a numărului partidelor ultra-naţionaliste, mai ales a mişcării fasciste Garda de Fier, ce exploata naţionalismul, frica de comunism, şi resentimentul faţă de dominaţia străină şi în special evreiască asupra economiei. Alegerile din 1937 au reprezentat un moment dificil pentru democraţie. Datorită confuziei alegătorilor, nici unul dintre partide nu a obţinut 40% din voturi, necesare pentru prima electorală, pe locul III, cu 15,58% plasându-se legionarii. La 28 decembrie 1938, regele îl numeşte pe Octavian Goga prim ministru, deşi acesta conducea un partid minor, Partidul Naţional-Creştin.
La 10 februarie 1938, pentru a preveni formarea unui guvern ce avea să includă miniştrii din Garda de Fier, şi în directă opoziţie cu sprijinul lui Adolf Hitler pentru Gărzii de Fier, regele Carol II a dizolvat guvernul şi a instituit o dictatură regală. Instituind starea de asediu şi cenzura, el numeşte un guvern consultativ, în frunte cu Patriarhul Miron Cristea, având în componenţa sa pe generalul Ion Antonescu, ministru al apărării. În februarie 1938, Carol II publică noua Constituţie, care asigura baza juridică a regimului autoritar. Pentru a-şi consolida puterea, el desemnează Consiliul de Coroană ca organ permanent şi dizolvă partidele politice. Apreciindu-l pe Mussolini, Carol al II-lea creează breslele de lucrători, în scopul organzării corporatiste a statului român. De asemenea, el creează ţinuturile, conduse de rezidenţi regali, pentru a avea un control mai puternic asupra administraţiei locale. În decembrie 1938, el creează "Straja Ţării", după modelul tineretului hitlerist. Pentru a înlocui partidele politice, în decembrie 1938 de constituie Frontul Renaşterii Naţionale, primul organism politic de masă din istoria României.
Carol al II-lea a luat măsuri dure împotriva Gărzii de Fier, ordonând asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu în noiembrie 1938. La 21 septembrie 1939, ca o reacţie la asasinat, un grup de legionari condus de Miţi Dumitrescu îl asasinează pe Armand Călinescu. În contextul situaţiei politice internaţionale grave din 1939, Carol al II-lea este silit să abdice la 6 septembrie 1940, lăsând puterea efectivă mareşalului Ion Antonescu care va forma ulterior, la 15 septembrie, un guvern alături de legionari, proclamând Statul Naţional-Legionar.

Al doilea război mondial

România a fost nevoită în iunie 1940 să evacueze şi cedeze Basarabia , Bucovina de Nord , Ţinutul Herţa ca urmare a ultimatumului dat de Uniunea Sovietică ,dar ţara va rămâne neutră mai bine de un an (în decursul căreia Regatul României a permis evacuarea guvernului, tezaurului şi forţelor poloneze spre Egiptul britanic.Regatul îşi schimbă alianţele odată cu sosirea la putere a lui Ion Antonescu. Se aliază cu Puterile Axei în octombrie 1940 şi intră în război de partea acestora în iunie 1941, în scopul de a recupera măcar teritoriile răpite de URSS : Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei. După trei ani şi două luni de campanii militare împotriva URSS, care duc armata română până în stepa din nordul Caucazului şi înapoi, la data de 23 august 1944, armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, Regele Mihai îşi dă acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite. În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaţilor. Participarea României la cel de-al doilea război mondial s-a caracterizat aşadar prin două campanii: cea din est pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei, pierdută, şi cea din vest pentru eliberarea Transilvaniei, câştigată. La încheierea războiului, pe planul diplomatic doar participarea de partea Axei a fost luată în cont, şi România a semnat Tratatul de pace de la Paris (1946) ca stat duşman învins.Pierderile Regatului României s-au cifrat la aproximativ 300.000 în luptele cu U.R.S.S şi 169.822 în luptele cu Germania Nazistă.

De la Regatul României la R.P.România

La mai puţin de 3 ani după ce trupele sovietice ocupă România la data de 30 decembrie 1947 regele Mihai I este forţat să abdice şi e proclamată Republica Populară Română, stat comunist.