Havârna este o localitate în judeţul Botoşani, Moldova, România.
Poziţionare geografică: Comuna Havârna este situată în partea de nord-est a judeţului Botoşani, la 23 km distanţă de oraşul Dorohoi şi 16 km distanţă de oraşul Darabani;
Componenţa: Havârna (reşedinţa de comună), Gârbeni,Tătărăşeni, Balinţi, Galbeni şi Niculcea.
Căi de acces: DJ 293;
Suprafaţa: 9565 ha ;
Prin satul Havârna, reşedinţa de comună, trece drumul judeţean ce leagă municipiul Dorohoi de oraşul Darabani.
Teritoriul comunei a fost locuit încă din neolitic, facând parte din aria de răspîndire a culturii Cucuteni, urme ale acestei culturi fiind descoperite în raza satelor Havârna, Tătărăşeni şi Balinţi.
Comuna se numeşte Havârna, după numele unui pârâiaş ce izvorăşte de sub un deluşor aflat la 7-8 km de vatra satului şi care e mai mult secat vara.
Comuna, ca toate satele ţării, este aşezată pe malul unui râu numit Başeu, care până a ajunge aici mai străbate alte două comune, Suharău şi Hudeşti, se va varsă în Prut la Ştefăneşti. Pe acest râu sunt iazuri, unele cu vechime seculară: Axinte, Tătărăşeni, Negreni; altele noi: Calul Alb, Ibăneşti.
Havârna este situată în partea de nord-est a ţinutului Dorohoiului, ţinut de legendă având in vedere pe Şendrea, portarul Sucevei, din timpul marelui Ştefan. În acest ţinut se mai situează si târgul Siret, capitala de scurtă durată a Moldovei, cu renumita şosea Mihăiloiu, cu dureroasa Herţa, cu Livenii autorului “ Rapsodiei române “ inspirată din cântecul “ Am un leu si vreu sa-l beu “ fredonat si astăzi de lăutarii din zonă , cu Miorcanii lui Ion Pillat si, de ce nu, cu “ Bordeenii “ lui Mihail Sadoveanu .
Toate satele sunt vechi, vin din negură şi vor dăinui; afirmaţia nu e gratuită - pe raza comunei sunt aşezări neolitice, de exemplu Valea Ţiganului, Blezniuc, Ostreţe sau Bulgarie. De asemenea sunt multe morminte de incineraţie; acestea se confundă uneori cu cele de semnalizare din timpul marelui Ştefan .
Din timpul stăpânirii romane, s-au găsit monezi de aur la locul numit Pod de piatră din 1964 sau Podul lui Ştefan, deşi, ştiut este că pe aici nu au trecut romanii, însă populaţia a avut legaturi cu stăpânirea romana. Ele au fost depuse la Muzeul de istorie din Botoşani. Construcţia unui baraj de acumulare pe pârâul Podriga însă, a măturat bătrânul si legendarul pod .
Dar nu numai marele Ştefan a trecut pe aici ci, probabil, şi marele Mihai Viteazul sau căpeteniile sale , din moment ce lupta cu Ieremia Movila s-a dat la Verbia, nu departe de localitatea Havârna. Afirmaţia este întărită de faptul ca Petriceicu Vodă –urmaş al movilenilor – îşi avea la începutul secolului XVII crescătorie de vite pe valea Başeului, la Tătărăşeni, loc unde a mai fost decimată o oaste tătară , după cum spune criticul Miron Costin in “ Litopiseţul Ţării Moldovei “ . Tot aici au mai fost amintite şi numele unor familii ca Misloschi sau Buhaschi, nume de rezonanţă chiar şi astăzi în comună .
Despre vremurile mai noi, adică mai apropiate de secolul XXI, de asemenea se pot spune multe: comuna a avut delegat la divanurile ad-hoc şi a participat la războiul de independenţă din 1877. Ţăranii păstrează cu sfinţenie pământurile de la 1864, din timpul marii reforme agrare a lui Cuza, sunt chiar titulari de proprietate.
Eusebiu Camilar relatează în romanul “ Negura “, cum în refugiul din primăvara anului 1944, a fost cantonat cu armata în această comună.
Satul Havârna, până a fi la locul de astăzi, adică pe malul drept al Başeului, a mai cunoscut două vetre de sat. Prima vatră de sat a fost Valea Ţiganului, iar apoi aceasta a fost mutată puţin spre est, cu expunere la soare şi cu deal domol, în spate cu pârâu, în faţă, cu “drum comercial” Darabani – Botoşani, cu popasul Podul Grecilor. Această vatră este cunoscută cu numele de “Ciumaş”- de la ciumă. Aceasta a bântuit la finele secolului XV. Aşezarea a fost arsă, spune legenda, locuitorii mutându-se pe Valea Havârnei, dar nu unde se află acum, ci mai sus, la izvor, între două dealuri dulci.
Tot legenda spune că o parte din locuitori au trecut Prutul şi au format localitatea Havârna, dar pe harta Basarabiei nu am găsit o astfel de localitate.
Din această vatră de sat, devenită apoi proprietatea Institutului Sofian, locuitorii s-au mutat odată cu stăpânii, boierii români Bobu şi Babic şi armeanul Goilav la actuala vatră, tot din cauza unei molime.
La vatra veche au mai rămas totuşi bisericuţa din lemn şi cimitirul ce poartă încă pietre funerare.
Vechea vatră avea şi două păduri, la sud şi nord, cunoscute astăzi sub numele de rediuri, păduri mici, noi, nu seculare. Din acest motiv şi biserica au construit-o tot din lemn. Piatră nu există în zonă.
La actuala vatră, primii au fost aduşi ţiganii. De altfel, zona s-a numit cândva Poroşnic, după numele unui ţigan. Locuitorii îi alintă şi astăzi pe ţigani ca provenind din Valea Boierimii, probabil pentru că ei se îmbrăcau cu pantaloni şi surtuc (haină) şi nu cu iţari, cămăşi şi opinci.
Ţiganii satului sunt renumiţi muzicanţi si agricultori prin părţile locului. Doi fii de-ai lor au ajuns departe: o cântăreaţă la flaut şi un profesor universitar la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
În actuala vatră locuitorii nu aveau biserică. Ţăranii au adus bisericuţa de lemn din vechea vatră, ctitorită la 1795, de la Odaie sau Valea lui Ion, cum i se mai spune, prin translaţie, pe roţi sau pe butuci, cale de 8 km. Astăzi comuna beneficiază de o biserică nouă în curtea căreia “se odihneşte” vechea bisericuţă din lemn. Hramul bisericii din comună este atunci când creştinii ortodocşi sărbătoresc “Înălţarea la Cer a Mântuitorului Isus Hristos”, cade mereu într-o zi de joi, a patruzecea zi după Sfintele Paşti şi este o sărbătoare cu dată schimbătoare.
Satul Gârbeni a aparţinut de moşia comunei Hudeşti, proprietate a fostului boier Bolder Lăţescu, cu încrângătură ginecologică până la Ştefan cel Mare. Proprietatea de la Gârbeni a vândut-o Boldur Lăţescu din varii motive: fie că era prea departe –10 km – sau pentru că aici avea numai animalele, sau fie pentru că dorea să intre în circuitul cultural-comercial.
Numele satului Gârbeni vine de la un păstor numit Gârbea.
Boierul Boldur, cu banii proveniţi din vânzarea moşiei de la Gârbeni, a construit la Hudeşti un local de şcoală cu etaj numit şi Şcoala Costăchească, iar pentru a progresa agricultura, a pus în funcţiune pentru fii de ţărani din acele locuri, o şcoala de meserii.
Moşia de la Gârbeni a luat-o un alt boier numit Babic care a lăsat în urma sa o casă ceva mai arătoasă de cat a ţăranilor, azi amenajată ca local de şcoală impropriu, însă pentru uz didactic. Localul vechi de şcoală început în 1926 şi neterminat complet – o sală de clasă şi cancelarie, a fost dărâmat.
Satul Balinţi a fost moşie a mănăstirii Voroneţ. E cel mai vechi sat din comună. Numele se spune că ar veni de la Balinţeanu – reprezentant al mănăstirii aici. Chiar şi biserica este o construcţie a legendarei mănăstiri. Moşia a trecut în arendă pe la diverşi îmbogăţiţi sau dornici de îmbogăţire. Pământul nefiind productiv şi de ajuns pentru locuitori, a fost părăsit de către stăpânii care au lăsat în urma lor o casă modestă care pe parcurs a devenit şcoală. Satul Balinţi se află pe aceeaşi parte cu satul Havârna, despărţiţi fiind de pârâul ce a dat numele comunei – pârâul Havârna.
Satul Tătărăşeni a aparţinut de comuna Mileanca. Împărţirea satului şi a administraţiei din 1952 l-a atribuit comunei Havârna. Acest sat, spre deosebire de Havârna, Balinţi şi Galbeni, se află pe malul stâng al Başeului, ca şi Gârbeniul şi Niculcea.
Satul este atestat în cronica lui Miron Costin ca sat unde a fost omorâtă o ceată de tătari, ceată alungată din pădurea Ibăneştilor.
Moşia satului a fost pentru mulţi ani proprietatea bunicilor din partea mamei a marelui om de stat Mihail Kogălniceanu.
La începutul secolului XX, moşia a devenit proprietatea familiei Rosetti (nu are nici o legătură cu familia istorică). Această familie a lăsat in Tătărăşeni un locaş religios din cărămidă, la construcţia căruia au avut specialişti din Austria.
De la acelaşi boier a rămas şi o construcţie a anilor 1912-1916, un frumos conac boieresc în stil modern, cu canalizare, baie, terenuri de tenis şi hipo. Boierul stătea puţin aici. Fiica lui s-a căsătorit cu un belgian. Conacul a fost construit de asemenea cu specialişti din Viena.
Satul are astăzi o şcoala noua construită prin autoimpunere. El este cunoscut prin cantitatea piscicolă de care dispune iazul Tătărăşeni, cu un luciu de apa de 128 ha.
Locuitorii comunei sunt români. La început au venit cu ei şi ţigani, dar în număr mic. Sătenii sunt oameni muncitori, agricultori care în trecut au practicat si fierăritul. În primii ani comuna a fost locuită şi de evrei care astăzi nu mai locuiesc aici. Cu ambele etnii din Havârna sătenii au fost în relaţii foarte bune. În sat au mai fost aduse câteva familii de bulgari care se ocupau probabil cu grădinăritul. Ca personalităţi marcante din comuna Havârna se pot aminti:
Ioan Hîrjoaba - profesor universitar la Facultatea de Geografie a Universităţii A.I. Cuza din Iaşi, formând numeroase generaţii de profesori.
Petru Achiteni - profesor universitar, a ajuns prin munca şi talent să reprezinte România în arta decorativa bisericeasca ortodoxă. În comuna sa natală a efectuat împreună cu un grup de studenţi, pictura interioară şi exterioară a bisericii cu hramul Înălţarea Domnului, iar în municipiul Botosani a pictat biserica ”USPENIA”, biserica în care a primit botezul sfânt, geniul poeziei româneşti, MIHAI EMINESCU.
Poziţionare geografică: Comuna Havârna este situată în partea de nord-est a judeţului Botoşani, la 23 km distanţă de oraşul Dorohoi şi 16 km distanţă de oraşul Darabani;
Componenţa: Havârna (reşedinţa de comună), Gârbeni,Tătărăşeni, Balinţi, Galbeni şi Niculcea.
Căi de acces: DJ 293;
Suprafaţa: 9565 ha ;
Prin satul Havârna, reşedinţa de comună, trece drumul judeţean ce leagă municipiul Dorohoi de oraşul Darabani.
Teritoriul comunei a fost locuit încă din neolitic, facând parte din aria de răspîndire a culturii Cucuteni, urme ale acestei culturi fiind descoperite în raza satelor Havârna, Tătărăşeni şi Balinţi.
Comuna se numeşte Havârna, după numele unui pârâiaş ce izvorăşte de sub un deluşor aflat la 7-8 km de vatra satului şi care e mai mult secat vara.
Comuna, ca toate satele ţării, este aşezată pe malul unui râu numit Başeu, care până a ajunge aici mai străbate alte două comune, Suharău şi Hudeşti, se va varsă în Prut la Ştefăneşti. Pe acest râu sunt iazuri, unele cu vechime seculară: Axinte, Tătărăşeni, Negreni; altele noi: Calul Alb, Ibăneşti.
Havârna este situată în partea de nord-est a ţinutului Dorohoiului, ţinut de legendă având in vedere pe Şendrea, portarul Sucevei, din timpul marelui Ştefan. În acest ţinut se mai situează si târgul Siret, capitala de scurtă durată a Moldovei, cu renumita şosea Mihăiloiu, cu dureroasa Herţa, cu Livenii autorului “ Rapsodiei române “ inspirată din cântecul “ Am un leu si vreu sa-l beu “ fredonat si astăzi de lăutarii din zonă , cu Miorcanii lui Ion Pillat si, de ce nu, cu “ Bordeenii “ lui Mihail Sadoveanu .
Toate satele sunt vechi, vin din negură şi vor dăinui; afirmaţia nu e gratuită - pe raza comunei sunt aşezări neolitice, de exemplu Valea Ţiganului, Blezniuc, Ostreţe sau Bulgarie. De asemenea sunt multe morminte de incineraţie; acestea se confundă uneori cu cele de semnalizare din timpul marelui Ştefan .
Din timpul stăpânirii romane, s-au găsit monezi de aur la locul numit Pod de piatră din 1964 sau Podul lui Ştefan, deşi, ştiut este că pe aici nu au trecut romanii, însă populaţia a avut legaturi cu stăpânirea romana. Ele au fost depuse la Muzeul de istorie din Botoşani. Construcţia unui baraj de acumulare pe pârâul Podriga însă, a măturat bătrânul si legendarul pod .
Dar nu numai marele Ştefan a trecut pe aici ci, probabil, şi marele Mihai Viteazul sau căpeteniile sale , din moment ce lupta cu Ieremia Movila s-a dat la Verbia, nu departe de localitatea Havârna. Afirmaţia este întărită de faptul ca Petriceicu Vodă –urmaş al movilenilor – îşi avea la începutul secolului XVII crescătorie de vite pe valea Başeului, la Tătărăşeni, loc unde a mai fost decimată o oaste tătară , după cum spune criticul Miron Costin in “ Litopiseţul Ţării Moldovei “ . Tot aici au mai fost amintite şi numele unor familii ca Misloschi sau Buhaschi, nume de rezonanţă chiar şi astăzi în comună .
Despre vremurile mai noi, adică mai apropiate de secolul XXI, de asemenea se pot spune multe: comuna a avut delegat la divanurile ad-hoc şi a participat la războiul de independenţă din 1877. Ţăranii păstrează cu sfinţenie pământurile de la 1864, din timpul marii reforme agrare a lui Cuza, sunt chiar titulari de proprietate.
Eusebiu Camilar relatează în romanul “ Negura “, cum în refugiul din primăvara anului 1944, a fost cantonat cu armata în această comună.
Satul Havârna, până a fi la locul de astăzi, adică pe malul drept al Başeului, a mai cunoscut două vetre de sat. Prima vatră de sat a fost Valea Ţiganului, iar apoi aceasta a fost mutată puţin spre est, cu expunere la soare şi cu deal domol, în spate cu pârâu, în faţă, cu “drum comercial” Darabani – Botoşani, cu popasul Podul Grecilor. Această vatră este cunoscută cu numele de “Ciumaş”- de la ciumă. Aceasta a bântuit la finele secolului XV. Aşezarea a fost arsă, spune legenda, locuitorii mutându-se pe Valea Havârnei, dar nu unde se află acum, ci mai sus, la izvor, între două dealuri dulci.
Tot legenda spune că o parte din locuitori au trecut Prutul şi au format localitatea Havârna, dar pe harta Basarabiei nu am găsit o astfel de localitate.
Din această vatră de sat, devenită apoi proprietatea Institutului Sofian, locuitorii s-au mutat odată cu stăpânii, boierii români Bobu şi Babic şi armeanul Goilav la actuala vatră, tot din cauza unei molime.
La vatra veche au mai rămas totuşi bisericuţa din lemn şi cimitirul ce poartă încă pietre funerare.
Vechea vatră avea şi două păduri, la sud şi nord, cunoscute astăzi sub numele de rediuri, păduri mici, noi, nu seculare. Din acest motiv şi biserica au construit-o tot din lemn. Piatră nu există în zonă.
La actuala vatră, primii au fost aduşi ţiganii. De altfel, zona s-a numit cândva Poroşnic, după numele unui ţigan. Locuitorii îi alintă şi astăzi pe ţigani ca provenind din Valea Boierimii, probabil pentru că ei se îmbrăcau cu pantaloni şi surtuc (haină) şi nu cu iţari, cămăşi şi opinci.
Ţiganii satului sunt renumiţi muzicanţi si agricultori prin părţile locului. Doi fii de-ai lor au ajuns departe: o cântăreaţă la flaut şi un profesor universitar la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
În actuala vatră locuitorii nu aveau biserică. Ţăranii au adus bisericuţa de lemn din vechea vatră, ctitorită la 1795, de la Odaie sau Valea lui Ion, cum i se mai spune, prin translaţie, pe roţi sau pe butuci, cale de 8 km. Astăzi comuna beneficiază de o biserică nouă în curtea căreia “se odihneşte” vechea bisericuţă din lemn. Hramul bisericii din comună este atunci când creştinii ortodocşi sărbătoresc “Înălţarea la Cer a Mântuitorului Isus Hristos”, cade mereu într-o zi de joi, a patruzecea zi după Sfintele Paşti şi este o sărbătoare cu dată schimbătoare.
Satul Gârbeni a aparţinut de moşia comunei Hudeşti, proprietate a fostului boier Bolder Lăţescu, cu încrângătură ginecologică până la Ştefan cel Mare. Proprietatea de la Gârbeni a vândut-o Boldur Lăţescu din varii motive: fie că era prea departe –10 km – sau pentru că aici avea numai animalele, sau fie pentru că dorea să intre în circuitul cultural-comercial.
Numele satului Gârbeni vine de la un păstor numit Gârbea.
Boierul Boldur, cu banii proveniţi din vânzarea moşiei de la Gârbeni, a construit la Hudeşti un local de şcoală cu etaj numit şi Şcoala Costăchească, iar pentru a progresa agricultura, a pus în funcţiune pentru fii de ţărani din acele locuri, o şcoala de meserii.
Moşia de la Gârbeni a luat-o un alt boier numit Babic care a lăsat în urma sa o casă ceva mai arătoasă de cat a ţăranilor, azi amenajată ca local de şcoală impropriu, însă pentru uz didactic. Localul vechi de şcoală început în 1926 şi neterminat complet – o sală de clasă şi cancelarie, a fost dărâmat.
Satul Balinţi a fost moşie a mănăstirii Voroneţ. E cel mai vechi sat din comună. Numele se spune că ar veni de la Balinţeanu – reprezentant al mănăstirii aici. Chiar şi biserica este o construcţie a legendarei mănăstiri. Moşia a trecut în arendă pe la diverşi îmbogăţiţi sau dornici de îmbogăţire. Pământul nefiind productiv şi de ajuns pentru locuitori, a fost părăsit de către stăpânii care au lăsat în urma lor o casă modestă care pe parcurs a devenit şcoală. Satul Balinţi se află pe aceeaşi parte cu satul Havârna, despărţiţi fiind de pârâul ce a dat numele comunei – pârâul Havârna.
Satul Tătărăşeni a aparţinut de comuna Mileanca. Împărţirea satului şi a administraţiei din 1952 l-a atribuit comunei Havârna. Acest sat, spre deosebire de Havârna, Balinţi şi Galbeni, se află pe malul stâng al Başeului, ca şi Gârbeniul şi Niculcea.
Satul este atestat în cronica lui Miron Costin ca sat unde a fost omorâtă o ceată de tătari, ceată alungată din pădurea Ibăneştilor.
Moşia satului a fost pentru mulţi ani proprietatea bunicilor din partea mamei a marelui om de stat Mihail Kogălniceanu.
La începutul secolului XX, moşia a devenit proprietatea familiei Rosetti (nu are nici o legătură cu familia istorică). Această familie a lăsat in Tătărăşeni un locaş religios din cărămidă, la construcţia căruia au avut specialişti din Austria.
De la acelaşi boier a rămas şi o construcţie a anilor 1912-1916, un frumos conac boieresc în stil modern, cu canalizare, baie, terenuri de tenis şi hipo. Boierul stătea puţin aici. Fiica lui s-a căsătorit cu un belgian. Conacul a fost construit de asemenea cu specialişti din Viena.
Satul are astăzi o şcoala noua construită prin autoimpunere. El este cunoscut prin cantitatea piscicolă de care dispune iazul Tătărăşeni, cu un luciu de apa de 128 ha.
Locuitorii comunei sunt români. La început au venit cu ei şi ţigani, dar în număr mic. Sătenii sunt oameni muncitori, agricultori care în trecut au practicat si fierăritul. În primii ani comuna a fost locuită şi de evrei care astăzi nu mai locuiesc aici. Cu ambele etnii din Havârna sătenii au fost în relaţii foarte bune. În sat au mai fost aduse câteva familii de bulgari care se ocupau probabil cu grădinăritul. Ca personalităţi marcante din comuna Havârna se pot aminti:
Ioan Hîrjoaba - profesor universitar la Facultatea de Geografie a Universităţii A.I. Cuza din Iaşi, formând numeroase generaţii de profesori.
Petru Achiteni - profesor universitar, a ajuns prin munca şi talent să reprezinte România în arta decorativa bisericeasca ortodoxă. În comuna sa natală a efectuat împreună cu un grup de studenţi, pictura interioară şi exterioară a bisericii cu hramul Înălţarea Domnului, iar în municipiul Botosani a pictat biserica ”USPENIA”, biserica în care a primit botezul sfânt, geniul poeziei româneşti, MIHAI EMINESCU.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu